| 1.
|
OMEN'IE s.f. Complex de calităţi alese, proprii unei persoane; purtare blândă, înţelegătoare; atitudine cuviincioasă, respectuoasă. ◊ Loc. adj. De omenie = bun, cumsecade; ospitalier; cinstit. ◊ Loc. adj. si adv. Fără (de) omenie = lipsit de onestitate; (în mod) inuman, (în mod) nemilos. Cu omenie = binevoitor, afabil, cu bunăvoinţă; (în mod) cinstit, corect. ◊ Expr. (Reg.) A învăţa (pe cineva) omenie = a pedepsi sau a certa (pe cineva) pentru a cuminţi. A sti (la) omenie sau a sti ce-i omenia = a se arăta blând si înţelegător (faţă de cineva). ♦ Reputaţie bună; renume, cinste. - Om + suf. -ie.
Sursă
: DEX'98
(38230)
- ionel_bufu |
| |
| 2.
|
Omenie ≠ neomenie
Sursă
: Antonime
(72035)
- siveco |
| |
| 3.
|
OMEN'IE s. umanitate, (pop. si fam.) suflet, (înv.) omenire. (Om lipsit de ~.)
Sursă
: Sinonime
(197675)
- siveco |
| |
| 4.
|
omen'ie s. f., art. omen'ia, g.-d. omen'ii, art. omen'iei
Sursă
: DOR
(266836)
- siveco |
| |
| 5.
|
OMEN'I//E f. 1) Totalitate a celor mai bune însusiri ale unui om; însusirea de a fi omenos. 2) Atitudine respectuoasă si înţelegătoare. ◊ Om de ~ om cumsecade. A-si mânca ~a a-si pierde onoarea. [G.-D. omeniei] /om + suf. ~ie
Sursă
: NODEX
(345528)
- siveco |
| |
|
|